CONCEPȚIE. Unii analiștii susțin că ar fi îndeajuns de mult grâu în piață

CONCEPȚIE. Unii analiștii susțin că ar fi îndeajuns de mult grâu în piață
Siguranța alimentară a României nu este nici pe departe amenințată, ținând cont de necesarul intern al României de maxim 180.000 tone pe lună. De aici, rezultă un necesar de aproximativ 2,2 milioane tone consum intern anual / Sursă foto: Shutterstock
Publicat: 20/05/2020, 11:04

Unii analiști susțin că, la nivel global, ar fi îndeajuns de mult grâu în piață, în ciuda episoadelor de achiziții de panică remarcate în cazul marilor rețele de retail, dar și a îngrijorărilor în ceea ce privește restricţiile la exportul de materie-primă impuse de unii furnizori, în ultimele luni.

Într-un comentariu de specialitate făcut pentru Bloomberg, anumiți specialiști agribusiness au reamintit că o serie de mari furnizori de grâu, printre care se regăsește și România, au limitat la un moment dat exporturile pentru a-şi proteja livrările interne.

Cu toate acestea, au adăugat ei, decizia nu a avut un impact major asupra comerţului, iar livrările ar urma să continue să crească.

În condiţiile în care multe state producătoare se aşteaptă la recolte mari, stocurile mondiale de grâu ar urma să ajungă și ele la un nivel-record în acest an şi vor urca şi mai mult în 2021, au mai precizat experții.

Ei mai spun că și dacă există riscul ca orice fel de episod de vreme nefavorabilă să poată schimba asta, temerile cu privire la eventualele deficite care s-ar fi putut înregistra pe piața cerealelor, puse pe seama blocajelor cauzate de pandemia de coronavirus, s-au dovedit în final de scurtă durată.

„A fost un element clar de panică”

Lanțurile de aprovizionare au rămas intacte, au adăugat experții agribusiness, restricțiile la export au fost suficient de maleabile pentru a menține fluxurile de vânzări, iar țările care au impus astfel de blocaje și-au dat seama că propriile nevoie de consum sunt îndeplinite.

În plus, pandemia crește cererea globală de cereale.

„Nu au fost foarte multe întreruperi pe partea de ofertă. Ceea ce am văzut pe piaţa de grâu a fost foarte similar cu ceea ce am văzut la nivel de retail.

A fost un element clar de panică, după care a devenit evident că va fi «business as usual», a precizat James Bolesworth, director la CRM AgriCommodities din Marea Britanie.

Cotaţiile futures, la cel mai scăzut nivel de după luna octombrie. „Nu trebuie să fim îngrijoraţi”

În contextul celor menționate mai sus, analiștii intervievați de sursa citată reiterează ideea că piaţa ar fi depăşit îngrijorările cu privire la problemele cu aprovizionarea.

Și asta chiar dacă preţurile grâului au crescut în luna martie, consumatorii au făcut stocuri de produs, iar ţări precum Rusia, România şi Kazahstan au decis să limiteze exporturile, afirmă acești experți.

Ca atare, cotaţiile futures au coborât la cel mai scăzut nivel de după luna octombrie 2019. Motivul este acela că atenţia investitorilor s-a îndreptat spre marile recolte estimate pentru țări cum sunt Rusia şi Canada.

Statisticile USDA relevă că producţia mondială de grâu ar urma să crească cu 0,5% în sezonul următor, astfel că stocurile mondiale se vor majora cu 5% până la 310,1 milioane de tone, echivalente cu aproximativ cinci luni de cerere globală.

„Se pare că vom avea un nou sezon consistent în ceea ce priveşte aprovizionarea cu grâu. Nu trebuie să fim îngrijoraţi”, a adăugat în acest context Ole Hansen, analist la Saxo Bank A/S.

Cotaţia grâului este influenţată şi de faptul că pandemia de coronavirus a dus la diminuarea consumului de cereale.

Pe lângă afacerile pierdute odată cu închiderea restaurantelor, oprirea fabricilor care produc etanol a redus cererea pentru cereale din care se produc biocombustibili.

De asemenea, închiderea abatoarelor înseamnă că este nevoie de mai puţine nutreţuri pentru hrana animalelor. Asta înseamnă stocuri mai mari de porumb, ceea ce pune presiuni suplimentare asupra grâului.

Risc major: condițiile meteo

Conform precizărilor experților agribusiness, există un risc pe care guvernele nu îl pot controla, și anume condițiile meteo.

Astfel, seceta recentă a pus în pericol randamentele în zona Mării Negre şi în Europa Occidentală, în timp ce lipsa de apă din Nordul Africii va duce la creşterea necesarului de importuri în regiune.

Orice impact major al vremii asupra recoltelor ar putea determina unii furnizori importanţi să prelungească sau chiar să reintroducă restricţiile la export, în special dacă criza coronavirusului va persista.

Cu toate acestea, mai precizează analiștii, limitarea vânzărilor dintr-o regiune ar putea determina alţi furnizori să intervină pentru a acoperi golul.

În pofida unei recolte mai mici preconizate pentru acest an, ploile care au căzut recent în Franţa, cel mai mare exportator de grâu din UE, au ajutat la îmbunătăţirea situaţiei în teren.

„Am spus întotdeauna că luna iunie este crucială pentru recolta de grâu”, a subliniat Philippe Heusele, preşedintele grupului de lobby France Export Cereales.

Potrivit acestuia, restricţiile introduse în alte părţi ale lumii au arătat clienţilor că pot avea încredere în livrările de grâu francez.

Sursă foto: Shutterstock/caracter ilustrativ

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...